DESPRE FRICA DE A NU FI JUDECAT

dezvoltare personală

Toată viața m-am ferit să-mi spun povestea din frica de a nu fi judecat.

Ce-ar spune lumea? Că sunt fiul unui infractor... că mă vor arăta cu degetul.

Dar pe parcursul vieții, îți dai seama că autenticitatea este trăsătura de care ai nevoie pentru a avea succes.

Eu și soția mea am avut în total peste 5000 de cursanți activi până acum.

În fiecare webinar, întâlnire live, oamenii intrau să învețe de la noi subiecte precum crearea de conținut, videografie, dezvoltare personală și cum să-și facă un business online.

Dar pe lângă informația pe care o învățau, ceea ce aveau nevoie de fapt erau 2 lucruri:

  •  Încrederea în sine pentru a fi autentic.
  •  Permisiunea de a începe, de a vrea mai mult, de a lucra pentru ei înșiși.

Aceste două calități au fost cele care m-au ținut și pe mine mult timp pe loc. Datorită lipsei încrederii în mine, am amânat atât de mult să-mi spun povestea care m-a eliberat de cătușele trecutului meu.

Fiindcă mi-am dat voie să mă deschid în cadrul podcast-ului, am primit ca urmare sute, efectiv sute de mesaje de la oameni care s-au uitat.

În cazul în care nu ai văzut podcastul și ești curios de toată discuția, las aici linkul: https://www.youtube.com/watch?v=TkLrzH8E3ec&t=85s

Mesajele sunt extrem de pozitive, pline de recunoștință, apreciere și mulțumire. Oameni care mi-au spus că se regăsesc, oameni care mi-au spus că au prins curaj și oameni care m-au făcut să zâmbesc prin aprecierea pe care mi-au transmis-o.

Vă spun sincer că am rămas mut, surprins și șocat de rezultatul pe care vulnerabilitatea mea l-a provocat. O viață întreagă am crezut că dacă mă voi deschide, voi fi judecat iar când am făcut-o, s-a întâmplat fix opusul.

Datorită vouă mi s-a reconfirmat o idee pe care am scris-o în notițele mele în octombrie 2023.

Că îmi voi permite să-mi deschid sufletul pentru ca oamenii să mă poată vedea așa cum sunt, cu problemele mele, cu adevărul ființei mele.

Doar prin autenticitate poți ajunge să duci o viață fericită, să-ți asumi povestea vieții tale.

Odată ce începi să urmezi propriul drum și să trăiești în adevăr cu tine, se vor deschide uși noi. Cu cât vei acorda mai multă atenție scopului tău, cu atât va deveni mai puternică gravitația sa.

Viața nu este făcută doar din succese și zile însorite. Viața este făcută din echilibrul experiențelor pe care le trăim, inclusiv cele negative. Mă simt onorat să am o zi proastă, atâta timp cât am șansa să o trăiesc.

Consider că totul se întâmplă cu un motiv.

Viața mea, cu toate provocările sale, m-a modelat în mod fundamental.

Dacă l-ai fi întrebat pe Max de la 6 ani dacă și-ar fi dorit o familie normală și iubitoare, ar fi spus că este singurul lucru pe care și-l dorește. Dacă îl întrebi pe Max de acum dacă și-ar fi dorit o familie mai normală, ar spune nu.

Tot ce s-a întâmplat m-a condus să fiu persoana care sunt astăzi și de care sunt mândru - un individ cu încredere în sine, fără frica de necunoscut, care are capacitatea creativă de a-și exprima voința în fața destinului.

Sunt mândru că am reușit să mă vindec, să devin mai puternic și mai iubitor.

Așa că ceea ce vă rog să faceți, este să nu vă fie frică să fiți voi.

Să vă spuneți povestea vieții, așa cum este ea.

 

Cu stimă și respect,

Max Peev

NEWSLETTER

TURNING CREATIVITY INTO BUSINESS

O serie de eseuri despre personal branding, filozofie, business, darul de a fi tată și despre ce înseamnă să fii un nomad digital.

Partajând e-mailul dvs. sunteți de acord cu Termenii & Condițiile noastre și cu Prelucrarea Datelor.